Gardianul

M-am apropiat usor usor de poarta... Nu vedeam nimic in jur... Doar pamant... Deodata, am simtit cum pamantul se cutremura, si o creatura care era de 2 ori mai mare ca mine iese din pamant. Fac un salt inapoi si pic pe un genunchi. Ridic usor capu si ma uit la acea creatura. Era acoperita cu o armura imensa si avea un topor gigant. M-am ridicat usor. M-am uitat la gardian si m-am concentrat. Acesta a inceput sa vina usor spre mine. Am inchis ochii si am stat nemiscat. Apoi a ridicat toporu si l-a azvarlit spre mine. Atunci am deschis ochii, acestia au inceput sa imi straluceasca ochii si o aura albastra m-a invaluit. Gardianu loveste puternic cu toporu si se face un nor de praf pe o raza de cativa metri. Dupa ce se aseaza prafu, gardianu ridica usor toporul si il pune pe umar. Cand prafu s-a lasat de tot se uita si vede un crater in pamant dar nu vede nici un cadavru. Atunci apar eu in spatele lui, intind mana dreapta, o indrept spre capul lui iar atunci simt cum o energie intensa imi strabate bratul si imi iese prin palma. In secunda urmatoare gardianul ramane fara cap si cade la pamant. Eu aterizez usor la cativa metri de el, ma intorc si ma indrept spre poarta. Ma apropii de ea si o privesc. Era imensa si avea fel de fel inscriptii ciudate pe ea.

Si asa am pornit la drum. Un drum necunoscut. Si asa am mers mult timp. Fara sa vad decat niste siluete in departare pe varful unor coloane de piatra, pe varful unor dealuri. Dar doar atat. Le vedeam. Nu aveau de gand sa se apropie. Le era frica. Simteau ca sunt mai puternic, ca sunt un demon. Drumul a fost unu lung dar fara greutati, nu am avut parte de nici un pericol. Ciudat. Din cate imi spusese fantoma aia, trebuiau sa fiu atacat de multe ori pe drum. Dar nu a fost asa. Si asa, dupa 2 zile de mers fara oprire, am vazut o constructie imensa. Cand m-am apropiat mai mult am vazut ca era de fapt o poarta. Era una din cele 9 porti.

Fantoma

Calmandu-ma, usor usor, m-am transformat inapoi. Aveam din nou o forma umana si aratam ca si cand nu era nimic special la mine, aratam exact ca inainte sa mor. Deodata, din umbre, apare o persoana. Nu erea prea inalta, imbracata in niste vesminte ce ii acopereau in intregime corpul si fata. Eu m-am pregatit sa lupt in timp ce persoana aceea mi-a zis:"Stai linistit, nu vreau sa ma lupt cu tine, pot sa te ajut." "Tu sa ma ajuti pe mine?" am intrebat. "Stiu cum poti iesi din iad, sunt 9 porti. Stiu unde se afla toate, dar fiecare este pazita de cate un demon puternic." "Si de ce vrei tu sa ma ajuti? Tie ce iti iese?" "Hm... Nu conteaza, mergi pe acolo si o sa ajungi la una din cele 9 porti. Drumul o sa fie periculos si o sa te pregateasca de confruntarea cu gardianul portii. Drum bun!" "Stai, cine esti de fapt? Sau mai bine zis, ce esti?" "Eu? Nu sunt nimeni si nu sunt nimic. Sunt pur si simplu. Apropo, ai grija cum te enervezi in lumea oamanilor, nervii o sa te faca sa te transformi in demon. Corpul tau o sa simta durerea ranilor dar se va vindeca mult mai repede. Drum bun" si a disparut, la fel de repede precum aparuse... Si asa am pornit spre poarta, nestiind ce ma asteapta pe drum sau la finalul lui.

Transformarea

Deodata totul in jurul meu era negru, nu mai vedeam nimic... Imi simteam corpul extrem de greu... De abea puteam sa ma misc... Simteam cum ard pe interior si o durere imensa imi spinteca corpul. Simteam cum ma despicam in 2 pur si simplu, durerea era de nesuportat... Imi simteam ochii cum ardeau, imi simteam pielea cum se rupea si apoi... S-a intamplat... O explozie imensa a pornit din corpul meu. Apoi ardeam... Dar focul nu ma ranea, nu... Focul ma ajuta. El era sursa mea de putere. Simteam cum totul in jurul meu se facea scrum. Tot corpul meu emana o flacara ce distrugea tot ce era in jur... Corpul meu se transformase... Eram un monstru... Eram un... Demon... Simteam in inima mea numai ura... Vroiam sa distrug tot ce era in jur... Dar... Printre toate acele ganduri negre... Deodata... Mi-a venit gandu la ea... Si toate gandurile mele erau inlocuite cu dorinta de a o vedea... Dar nu puteam sa o vad in forma in care eram... Trebuia sa fac ceva sa nu mai arat ca un monstru... Si trebuia sa fac ceva ca sa scap din iad...

Trezirea...

Au trecut 1 an jumate aproape... Un an jumate de cand am inceput sa vorbesc cu monstrii care imi devoreaza corpul... Un an si jumatate de cand nu am mai vazut-o... In inima mea simteam ceva ce era mai presus de mine... Simteam ura cum ma cuprinde incetul cu incetul... Nu mai aveam prea mult timp... Pana intr-o zi, cand s-a intamplat... In cele cateva secunde cand nu simteam durerea, ceva s-a trezit in mine, o putere imensa, ceva ce nu puteam controla. Dintr-o singura miscare am reusit sa imi eliberez mana dreapta. Apoi am apucat lantul care imi tinea legat mana stanga si l-am smuls. Au urmat picioarele. Apoi le-am vazut. Creaturile acelea se ridicau incet din pamant, se formau. Atunci am simtit o explozie in interior. Simteam ca ard. Apoi am inceput sa simt cum ochii incep sa imi straluceasca. Creaturile acelea au inceput sa alerge spre mine. Una dintre ele a sarit. Atunci am ridicat mana stanga si am simtit o putere imensa cum imi iese din palma, iar acea creatura s-a facut bucati in fata mea, explodase si luase foc, un foc de un albastru intens. Apoi cu cealalta mana am prins cea de-a doua creatura de gat si am izbit-o de coloana de piatra de care am fost legat. Apoi m-am apropiat incet, am ridicat mana dreapta si i-am dat foc. Acum intelegeam, eram asemenea celui ce mi-a spus ca sunt blestemat... Eram un demon...

In fiecare zii, timp de 1 an am trait vazand in fiecare zii cum niste creaturi se ridicau din pamant si veneau sa ma devoreze... Timp de un an am stat zilnic in durere... Dar durerea fizica nu era nimic... Nu... Era suportabila... Durerea adevarata era ca nu o puteam vedea... Nu o puteam strange in brate... Era un adevarat chin... La inceput am putut vedea cum corpul meu a fost ingropat, mi-am vazut prietenii la inmormantarea mea, si am putut sa o vad. Dar dupa ce s-au terminat toate acestea, nu am mai putut sa o vad... Zilnic niste creaturi veneau la mine, iar seara incepeam incetu cu incetu sa ma vindec, dar durere nu disparea... Dimineata puteam sa stau fara durere, dar nu pentru mult timp pentru ca acele creaturi se ridicau din pamant si isi reluau cursul... Deci acesta era iadul... Aceasta era pedeapsa suprema... Nu m-ar fii deranjat, nu as fi suferit asa de mult daca puteam macar sa o vad cateva secunde pe zi... Dar asta era adevarata pedeapsa pentru mine... Sa nu o mai pot vedea... Niciodata...

Hell

Am deschis ochii sa aflu ca inca ardeam, dar focul asta era altfel... Nu simteam nici o durere, m-am uitat speriat in jur si am vazut ca eram legat de o coloana mare de piatra. Eram legat cu lanturi. Inca ardeam, dar focul parca incepea din ce in ce mai mult sa se mai stinga. Deodata o creatura imensa imi apare in fata. "Tu demon pur ? Ha!". Demon ? Eu ? Ce ? Stiam ca sunt altfel dar, totusi, demon ? De ce eu ? "Cine esti ? Sau mai bine zis ce esti?" am intrebat. "Cum? CE sunt ? Hahahahhaaaaa... Prostule, sunt un demon ce as putea sa fiu ? Numele meu este Arken, eu sunt cel ce stapaneste zona asta. Iar tu, tu ai fost blestemat! Zilnic vor veni lupi flamanzi la tine si iti vor devora corpul, iar la lasarea intunericului, ranile ti se vor vindeca dar durerea nu va disparea, vei avea doar cateva secunda la rasarit in care nu vei simti nici o durere, pana ce vor veni lupii. Totul va dura o eternitate, distractie placuta. Hahahahaaaaaa...." si a disparut... La fel de brusc precum a aparut... Eram singur... Legat de coloana de piatra... Era noapte... Si imi era dor de ea... In jur era intuneric... Nici un fel de miscare... Eram singur... Singur...